Klaus Iohannis renunta la datoria istorica a Germaniei fata de România de 19 miliarde de euro

Pe internet, pe mai multe siteuri s-au pus "cap la cap" diverse declaratii in urma carora privim la un tablou de-a dreptul infiorator. Dupa ce Klaus Iohannis a ajuns presedintele Romaniei, cu intervenii de afara si dupa ce, in urma conflictului din Ucraina, Romania a devenit un principal pilon pentru NATO, in urma unor intelegeri la nivel global, s-a hotarat ca tara noastra sa renunte la datoria istorica a Germaniei fata de noi, asa cum fusese ea semnatata de editorialistul Ziuanews Radu Golban, care descoperise documente ce atestau ca statul condus acum de Angela Merkel ne datoreaza aproape 19 miliarde de euro. 

Prezentam in continuare suita de declaratii:
Vasile Blaga: Germania nu are datorii istorice faţă de România
Preşedintele Senatului, (n.n. - la acea vreme), Vasile Blaga, a anunţat, intr-o declaratie, că "BNR a identificat date suplimentare potrivit cărora Germania nu are datorii istorice faţă de România." În acest sens, Senatul a respins propunerea de înfiinţare a comisiei speciale privind datoria istorică pe care nemţii o au către ţara noastră. Propunerea de înfiinţare a a Comisiei a fost respinsă cu 65 de voturi "împotrivă", 48 "pentru" şi trei abţineri, relateaza Realitatea.net.
"Conducerea Senatului a luat act de o scrisoare semnată de Radu Golban, economist, în care era semnalată existenţa unei datorii istorice a Germaniei către România, membrii Biroului Permanent hotărând să propună acestei Camere înfiinţarea unei comisii care să analizeze situaţia." BP al Senatului a decis propunerea unei hotărâri care reglementează înfiinţarea unei Comisii pentru a analiza datoria istorică a Germaniei către România. Infiintarea, insa, a fost respinsa. Klaus Iohannis, insa, daca ar fi fost de buna credinta, ar fi putut cere redeschiderea cazului si infiintarea acelei comisii, mai ales ca 19 miliarde de euro ar fi ajutat foarte mult economia nationala.
Calin Popescu Tariceanu, actualul presedinte al Senatului, condus de aceleasi interese care l-au determinat sa renunte la Averea Gojdu (de pe vremea cand era premier), adica la alte miliarde de euro (cel putin patru) pe care ni le datora Ungaria, nu a gasit "de cuvinta" sa redeschida un caz pe care Blaga l-a ingropat, la ordinele lui Basescu, care era in plin avant sa satisfaca dorintele Angelei Merkel, mai ales dupa ce Victor Ponta a ajuns premier.
Cu toate astea, asupra Germaniei planeaza oricand pericolul redeschiderii acestui subiect, cu atat mai mult cu cat actele prezentate de Radu Golban sunt reale, de necontestat. Iohannis, insa, nu cere nimic. Daca ar fi presedintele tuturor romanilor, pentru "un lucru bine facut" ar profita de faptul ca neamt fiind, ar putea cere Germaniei o solutionare amiabila a cazului, ca Romania sa nu pateasca la fel ca si cu tezaurul de la rusi. Iohannis, insa, satisface, la rnadu-i cerintele Angelei Merkel. Ca doar de aia a fost pus sa conduca Romania.
Radu Golban: "S-au făcut presiuni ca România să renunţe la cele 19 miliarde de euro din Germania"
Economistul care susţine că Germania are o datorie de aproape 19 miliarde de euro faţă de România spune că respingerea înfiinţării comisiei speciale privind această datorie s-a făcut în urma unor presiuni internaţionale la adresa ţării noastre.  Radu Golban a declarat că are dubii că "noile date suplimentare identificate de BNR pe tema datoriei Germaniei" ar fi reale. "Până în urmă cu câteva săptămâni, BNR nu a găsit niciun fel de date privind aceste creanţe. Acum, dintr-o dată, au identificat date suplimentare", a spus Golban la acea vreme, adăugând că nu înţelege de ce BNR nu vrea să colaboreze cu Banca Reglementelor, "banca centrală a băncilor centrale", care ar deţine informaţii despre datoria istorică pe care Germania o are faţă de România.
Economistul român stabilit în Elveţia spune că s-au făcut presiuni internaţionale asupra României pentru a renunţa la aceste creanţe, de vreme ce o eventuală recuperare a lor ar putea crea un precedent, iar astfel mai multe ţări ar putea cere Germaniei să-şi onoreze datoriile istorice."Nu s-a renunţat doar la aceste creanţe, ci şi la posibilitatea unor discuţii pe această temă. Momentul nu este oportun, din moment ce şi România şi-a luat angajamentul să sprijine un fond de salvare a Uniunii Europene", a spus Golban.
"Am discutat de două ori până acum în Biroul Permanent al Senatului înfiinţarea comisiei speciale privind problematica datoriei istorice a Germaniei către România. Vă fac o singură precizare: Am transmis aseară un punct de vedere pe care l-am primit, tot aseară, de la direcţia juridică a Băncii Naţionale. Vi-l citesc oricum şi dumneavoastră: "În completarea scrisorii noastre nr. XVIII per 3600 din 16.07.2010, vă informăm că au fost identificate documente suplimentare în legătură cu problematica supusă atenţiei de către dumneavoastră, prin adresa 783 din 17 iulie 2010. Este vorba de Comisariatul pentru Societatea Civilă. Din analiza acestora nu rezultă însă existenţa unei creanţe a BNR faţă de Casa Germană de Compensaţie". Vă spun doar o părere personală: dacă ar fi existat o marcă, cred că vechiul regim nu ezita să o recupereze", a declarat Vasile Blaga înainte de votul din Senat.
România şi Germania au încheiat în 23 martie 1939 un contract de clearing, prin care ţara noastră se obliga să livreze Berlinului diverse mărfuri. Contractul prevedea că Germania trebuia să plătească în mărci germane imperiale către BNR, care achita apoi în lei româneşti către exportatori. După izbucnirea controversei, reprezentanţii Ministerului german de Finanţe au susţinut că România a renunţat la orice pretenţie financiară faţă de Germania semnând Tratatul de Pace de la Paris, la 10 februarie 1947. Experţii spun însă că răspunsul este incorect. Aceasta pentru că articolul 28 din Tratatul de Pace de la Paris prevede că România renunţă la toate pretenţiile faţă de Germania „cu excepţia celor care rezultă din contracte şi alte obligaţii anterioare datei de 1 septembrie 1939, precum şi din drepturi dobândite înainte de aceeaşi dată".
"Am găsit solduri neachitate a Casei de Compensaţie, la finele anului 1944, de un 1.126.000 mărci imperiale. Înainte de obţinerea datelor am ştiut că a existat în timpul celui de-al doilea război mondial, începând cu anii 30 un model monetar de colaborare europeană numită Uniunea de Clearing. Şi am dorit să aflu mai mult. Am văzut că Elveţia, Banca Naţională a Elveţiei a analizat toate tranzacţiile Elveţiei cu Germania din perioada celui de-al doilea război mondial şi ăsta a fost punctul de pornire a studiului. Într-o recomandare a Băncii Naţionale a Elveţiei din anul 2000 remarcă că a doua tranzacţie după tranzacţiile germano-elveţiene au fost cele germano-române. Cu aur prin Elveţia. Şi că din păcate nici după 1989 România nu arată niciun interes în a analiza aceste tranzacţii", a spus economistul român în luna septembrie.
Capital: Dovada că nemţii sunt datori României
Practic, datoria nu poate fi contestată de nimeni pentru că mai există documente istorice care o atestă (Comisiei Bergier - comisie de anchetă a Elveţiei, instituită în anul 1998, pentru a analiza tranzacţiile cu aur în timpului celui de al doilea război mondial, Arhiva Germaniei; numărul de registru al arhivei germane din Berlin este: R 2 / 222; dosarul cuprinde ultimul extras de cont al Casei de compensaţie). Problema care se pune este dacă există vreun document care să arate că România ar fi renunţat la aceste datorii, iar până acum nu pare să existe un astfel de act.
Ceea ce se stie mai putin este ca aceasta datorie istorica a Germaniei fata de Romania se explica, foarte probabil, prin implicarea lui Mircea Vulcanescu in problemele relatiilor economice dintre Al Treilea Reich si Romania lui Antonescu. Ocupand deja o functie importanta in aparatul de stat, Mircea Vulcanescu a fost implicat in procesele esentiale de decizie in ceea ce priveste relatiile economico-financiare dintre Romania si Germania nazista si in calitate de subsecretar de stat la Finante. Rolul sau de negociator al intereselor romanesti a fost unul major.
Romania se afla intr-o relatie, practic, de vasal fata de Imperiul German. Parteneriatul economic era gandit sa transforme Romania in furnizor de cereale si petrol si in spatiu de jefuit pentru "aliatul" german. Cu optiuni geopolitice eronate, decidentii regimului Antonescu nu sunt in stare sa prevada toate siretlicurile germanilor si lucrul era pe cale sa se intample. Mircea Vulcanescu, care nu doar ca salveaza interesele economice romanesti, dar le promoveaza atat de acerb si perseverent, incat Romania castiga, in cei cativa ani de subordonare fata de Germania, nu mai putin de 8 vagoane si jumatate de aur.
Nu doar atat! Romania exporta cu zgarcenie toate bunurile strategice pe care nemtii le-ar fi vrut dar beneficiaza de importuri bune si necesare pietei interne; practic, toate conventiile economice se incheie in favoarea Romaniei; tot Vulcanescu se implica in cazurile Santierelor Navale Galati si in industria Malaxa, oprind un proces in derulare prin care acestea ar fi ajuns, practic, in proprietate germana! Ele vor ramane romanesti si vor produce la preturi optime pentru partea romana.
In mod concret, insusi Mircea Vulcanescu mentioneaza faptul ca, in afara celor opt vagoane cu aur pe care Germania le platise Romaniei, aceasta a ramas datoare României in sistemul de schimburi convenit: "nemtii ne-au ramas si datori in balanta totala a schimburilor in R.M. (reich mark )" [Vulcanescu, 1992; 14] "prin jocul dibaci al variatiilor reciproce ale valorilor schimbate, Romania a reusit sa importe substanta in valoare de 100 milioane dolari mai mult decat a exportat si sa faca, in acelasi timp, ca Germania sa-i mai ramana datoare cu o mica diferenta de valoare". [Vulcanescu, 1992; 92].
Aceste raporturi negociate in interesul Romaniei au facut din tara noastra una din cele mai bine situate economic din timpul razboiului si imediat dupa. Practic, pe timpul razboiului nu a existat criza de alimente sau alte penurii, iar la final tara noastra era una din cele mai putin afectate - economic - de efortul de razboi si distrugerile acestuia. Mai mult decat atat, bunurile si banii luati de la nemti au fost folosite, conform aceluiasi Vulcanescu, pentru "pregatirea intoarcerii armelor catre Germania hitlerista." Si faptul ca armata romana a avut capacitatea sa participe la acest efort de razboi, scurtand cu luni bune de zile conflictul mondial, s-a datorat si acestui lucru.

Preluare dupa Ziua News

Scandalul „Sfântul închisorilor” şi animalele de pradă care sar la gâtul României

Libertate de exprimare? Da şi nu!

 

Niciun om de pe această planetă nu poate fi elogiat sau incriminat, declarat erou sau condamnat la moarte doar pentru motivul că este: român, german, rus, american, finlandez, evreu, ungur, ţigan, spaniol, italian, francez, australian... Luând ca reper enunţu, voi evidenţia câteva anomalii periculoase, plantate pe osatura statului român postdecembrist, adus la stadiul de invalid. Nu ştiu câte „bune” pot fi afişate pe durata sfertului de veac de sclavie, dar „relele” curg precum jetul de apă prin furtunul pompierilor sosiţi la locul incendiului în marea gradină a corupţiei româneşti, ticsită de cete de hoţi cu ştaif, care zburdă prin ea, bazându-se pe un sistem de dominație maestro. Schilodirea Educaţiei a fost legiferată deliberat, instalată progresiv şi sigur, efectele deja cronicizate resimţindu-se primejdios la nivelul tinerei generaţii. Se declară sus şi tare că avem libertate de exprimare. Da şi nu! Mai mult, nu. Da, poţi spune aproape tot ce crezi, oricum nimeni nu te ascultă... nu mă refer la telefonie sau internet, cu câteva excepţii. Una dintre anomaliile cu rang de lege este neconstituţionala O.U.G. 31/2002, emisă de - pe atunci prim-ministrul României - de curând eliberatul din reşedinţa statului şi posibil, din nou chiriaş de cursă lungă. Românii şi-au pierdut încrederea în Statul Român, în Guvernul României, în Preşedintele României, în Justiţie. La Bruxelles se fabrică recomandări şi legi selective, aplicabile discreţionar în conglomeratul pestriţ al drapelului albastru cu 12 stele, nu 28, Doamne, fereşte! S-ar văita americanii că fac concureţă Stars and Stripes, dar nu ăsta-i motivul, aşa că voi parafraza la nesfârşit: nu tot ce-i bun pentru Uniunea Europeană este bun şi pentru România! Nu de alta, dar să conştientizeze tot românul că „Ochiul şi timpanul” N.W.O. este omniprezent.

 

În jungla postdecembristă unele instituţii se erijează în fac-totum.

 

Cum este aplicat actul justiţiei în Ţara lui Ştefan cel Mare, a lui Mircea cel Bătrân şi Neagoe Basarab, al lui Tudor Vladimirescu, Al. I. Cuza şi Mihai Eminescu, a lui Ferdinand I, a lui Ion Antonescu, a lui Nicolae Ceauşescu şi a celor trei - acum patru - preşedinţi, în anul de graţie 2014 se poate constata în viaţa de fiecare zi. Scandalurile au inundat paginile ziarelor şi ecranele televizoarelor. Şirul arestaţilor cu rang înalt pare că nu se mai termină precum biletele pentru viitoarele concertele ale lui Andre Rieu din iunie 2015 şi nu este departe momentul când va fi nevoie de distribuirea de numere de ordine. În mod abuziv, suntem agresaţi cu ştiri comentate de către neaveniţi şi incompetenţi. Relatările subiective ale comentatorilor de conjunctură se difuzează precum serialele interminabile, în care „mafioţii”, „baronii”, „mogulii”, poliţiştii şi magistraţii (cinstiţi sau corupţi), escrocii, criminalii şi alte specii de infractori „fac legea” după cum bate vântul. Legi strâmbe, legi anti-constituţionale se aplică potrivit capriciilor Puterii, „portiţele” construite de ei spre folosul lor permiţând interpretări la (înde)mâna „judecătorului”. De parcă nu era suficient, în haosul junglei postdecembriste, numit ideologic „tranziţie”, unele instituţii din România s-au erijat în fac-totum: reclamant, procuror şi judecător, iar „pârâtul” - în cazul în speţă, Românul -, fiind deseori privat de orice şansă a obţinerii unei „sentinţe” corecte. Atunci când se găseşte cineva care să reclame nedreptatea, cerberii sistemului aplică „Omerta”: „Cine e orb, surd şi tace, trăieşte o mie de ani în pace!”. Apoi se trage cortina.

 

Scandalul „Valeriu Gafencu - Sfântul Închisorilor”.

 

În anul 2009, lui Valeriu Gafencu, decedat în închisoarea comunistă de la Tg. Ocna, ca urmare a regimului de exterminare la care a fost supus, i-a fost acordat post-mortem titlul de Cetăţean de onoare al oraşului Târgu Ocna. „Formularea conform căreia „Valeriu Gafencu, ca persoană activă a extremei drepte româneşti a produs dezordine, devastări, haos economic şi crime împotriva populaţiei evreieşti”, este total aberantă şi nu poate fi susţinută prin niciun document din dosarul de condamnat politic al acestuia, nici de sentinţele pronunţate nu fac trimitere la comiterea unor astfel de fapte. [...] Titlul i s-a dat pentru faptele de sfinţenie creştină, nu pentru activitatea ca legionar. Viaţa duhovnicească a lui Valeriu Gafencu, supranumit « Sfântul Închisorilor », a fost argumentul de bază pentru acordarea titlului”, se arată într-o adresă comunicată Primăriei Târgu Ocna. „Urmare a adreselor făcute de Federaţia Comunităţilor Evreieşti (F.C.E.R.) reprezentată de deputatul Aurel Vainer şi I.N.S.H.R.-E.W., instituţie aflată în subordinea Guvernului României, condusă de Alexandru Florian (atât F.C.E.R., cât şi I.N.S.H.R. considerând că este inacceptabil să fie acordat acest titlul lui Valeriu Gafencu, condamnat pentru activitate legionară), prin O.U.G. nr. 16/08.05.2012 Guvernul Românieia solicitat Primăriei Tg. Ocna retragerea titlului de „Cetăţean de Onoare” acordat post-mortem, prin HCL nr. 17/10.02.2009, iar în vara anului 2013 aleşii locali din Târgu Ocna s-au conformat. Decizia administraţiei din Târgu Ocna a fost contestată de Fundaţia «Ion Gavrilă Ogoranu»”.[1] „Chiar dacă activitatea unor legionari a creat o imagine extremistă Mişcarea Legionară nu a fost condamnată pentru crime împotriva umanităţii de nicio instanţă legală [...]”[2].

 

Trăim în România, stat membru al Uniunii Europene!

 

Românul Valeriu Gafencu a fost declarat Cetăţean de onoare al unei comunităţi locale din România, nu din Israel. De când românii din România trebuie să ceară voie şi să primească aprobarea evreilor din România pe cine şi cum să onoreze sau să condamne? Pe cine să declare erou sau trădător? De ce Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (C.N.D.C.) intervine numai în cazurile unde sunt acuzaţi românii? Dacă un ţigan înjură şi/sau agresează verbal ori fizic un român, totul pare a fi în regulă şi toată lumea tace. Dacă un român protestează împotriva unui ţigan care-l agresează (verbal şi/sau fizic, românul este acuzat de rasism. Când un evreu acuză - fără dovezi, doar cu afirmaţii sau mărturii neverificabile - fiinţa poporului român - se instituie Omerta. Dacă un român demonstrează - cu documente irefutabile - un act criminal comis de evrei împotriva militarilor români care se retrăgeau din Basarabia după ultimatumul sovietic din 26-28 iunie 1940, capătă instantaneu eticheta „antisemit” (cuvânt incorect utilizat, dar acceptat de neinformaţi). Dacă un ţigan comite o contravenţie sau o infracţiune în escapadele sale pe meleaguri străine, mass-media menţionează: un român a comis..., iar oficialii României tac ca mortu-n păpuşoi. Întrucât asemenea cazuri sunt frecvente, o analiză corectă a existenţei, rolului şi activităţii unor instituţii aflate sub protecţia Guvernului României este obligatorie, ori aşa ceva nu s-a întâmplat în cei 25 de ani de „democraţie” postdecembrisă. Categoric, NU! Activitatea instituţiilor de cenzură, de îngrădire a libertăţii de exprimare din România, dar şi a celor investite cu competenţa aplicării legii trebuie analizată, evaluată şi reglementată conform interesului naţional şi al respectării adevărului, astfel încât procesul împotriva discriminării să funcţioneze corect în ambele sensuri, nu doar pe vectorul cu sens unic, anti-românesc. Nu trăim nici în Israel, nici în Ţigania sau Rromania, cum jinduiesc alţii, ci în România, fără doi „R”, stat component al Uniunii Europene şi al N.A.T.O.!

 

I.N.S.H.R.-E.W.

 

„Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România «Elie Wiesel» (I.N.S.H.R.) este o instituție guvernamentală aflată în subordinea prim-ministrului României și a fost înființat ca rezultat al «Raportului final al Comisiei Internaționale Elie Wiesel» de Studiere a Holocaustului în România», la propunerea președintelui Ion Iliescu și ca urmare a Hotărârii de Guvern nr. 902/4.08.2005. Inaugurarea I.N.S.H.R.-E.W. a avut loc la 10 octombrie 2005. [...] Institutul are ca obiect de activitate „identificarea, culegerea, arhivarea, cercetarea și publicarea documentelor referitoare la Holocaust, în rezolvarea unor probleme știintifice, precum și elaborarea și implementarea de programe educaționale privind acest fenomen istoric”[3]. Contrar celor afirmate în site-ul de prezentare a I.N.S.H.R., realitatea demonstrează că pe patronul structurii respective, Elie Wiesel nu l-a durut niciodată, niciunde de soarta altor etnii decât a lui. Mai mult, cu ură şi părtinire s-a adresat românilor, arătându-i suveran şi acuzator cu degetul şi strigând: „Aţi ucis! Aţi ucis! Aţi ucis!”, chiar dacă evreii pământeni precum Wilhelm Filderman, rabinul Alexandru Şafran şi alţii au declarat altceva, cu totul diferit de învinuirile neargumentate cu suport juruidic ale lui Wiesel. Pentru „mărinimosul” lui act de incriminare a întregului popor român preşedintele de atunci al României, Ion Iliescu s-a gudurat slugarnic şi umilitor, punând bomboana pe colivă prin acordarea neprietenului poporului român a Ordinului Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler. (Precedentul fiind creat, nimeni nu l-a împiedicat pe actualul - pentru încă vreo câteva zile - Preşedinte al României, ca ceva mai târziu, în 2009, să repete infamia domnului Iliescu, acordând aceeaşi distincţie unui alt duşman declarat al românilor şi al României, agentul în sutană Tőkés László).

 

Este bine cunoscut faptul că Elie Wiesel, cel prea mărit (de unii) şi bine plătit (de alţii), a fost acuzat de Grüner Miklos. „Elie Wiesel, a fost dat în judecată de un supravietuitor al Holocaustului, Grüner Miklos, pe motiv că purtătorul Premiului Nobel din 1986 şi-ar fi însuşit identitatea deţinutului A-1773. [...] Grüner Miklos, stabilit în localitatea suedeză Malmo, susţine ca are dovezi certe că Elie Wiesel nu este persoana cu care a petrecut aproape un an la Auschwitz”[4] şi că acesta ar fi un impostor. În situaţia dată, I.N.S.H.R. se află într-o mare dilemă: dacă Elie Wiesel cel acuzat a comis impostura, institutul nu merită să-i poarte numele. Ar fi o dezonoare pentru neamul lui David. Dacă cei în cauză susţin în mod conştient un impostor, ei devin complici, iar instituţia nu mai poate fi credibilă. Uşor, uşor, s-a pus batista pe ţambal, s-a aşternut Omerta, personajul cu pricina s-a estompat, dar numele celui acuzat i-a rămas agăţat pe firma I.N.S.H.R. care, în situaţia dată se manifestă inchizitorial, dând sau nu avize de pro şi contra românilor din România.

 

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării

 

„Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (C.N.C.D.) este autoritate de stat autonomă, sub control parlamentar, care îşi desfăşoară activitatea în domeniul discriminării. Este garant al respectării şi aplicării principiului nediscriminării, în conformitate cu documentele internaţionale la care România este parte. C.N.C.D. urmăreşte reducerea şi eliminarea faptelor de discriminare [...] Pentru analizarea cât mai corectă a cazurilor reclamate sau sesizate din oficiu, Colegiul Director al C.N.C.D. dispune de măsuri pentru investigarea acestora, pentru a constata în final existenţa sau nu a faptei de discriminare şi după caz, pentru a dispune sancţionarea acesteia. Alte atribuţii ale CNCD sunt: acordarea de asistenţă de specialitate victimelor discriminării, prin îndrumarea asistată în procedura de depunere a petiţiei şi oferirea de informaţii suplimentare ce decurg din această procedură”.[5]

 

În ajunul Crăciunului din 2013, un grup de colindători a cântat un colind vechi, de la începutul secolului trecut, în care se pomenea de „jidovi”, libertate de exprimare pentru care C.N.D.C. a aplicat sancţiuni. OUG 31/2002, sub ameninţarea cu închisoarea, nu-mi permite să mă exprim liber, chiar dacă am alte convingeri. Nu comentez corectitudinea sau incorectitudinea legiilor, ci actul evaluării, respectiv condamnării cu cântare diferite, ca principiu de respectate a ne-discriminării. Care-i libertatea de exprimare?

 

Muntenia, Moldova, Oltenia, Banatul, Ardealul, Basarabia, Bucovina, Ţinutul Herţa înseamnă România!

 

Într-un fel, răspunsul ni l-a oferit pe data de 7 decembrie 2014, la Târgu Mureş, recent demisionatul vice-prim-ministru al Guvernului României, Kelemen Hunor. Şeful hoardei U.D.M.R., declarată uniune culturală şi - inexplicabil - tratată ca formaţiune politică, prezentă în toate formulele de guvernare ale României post-decembriste, a declarat public ceea ce nici măcar Tőkés László n-a îndrăznit să spună: „Trebuie să continuăm pe această cale (a sabotării şi distrugerii României ca stat naţional - n.r.) pas cu pas (ce coincidenţă cu titlul recentei cărţi a proaspătului ales ca şef al statului român! - n.r.) pentru a recupera pământul natal. Această alianţă (U.D.M.R.) a fost creată acum 25 de ani ca să lucreze pentru noi şi după 25 de ani e nevoie de această alianţă”.[6] Declaraţia lui Kelemen Hunor nu este o scăpare „politică” necontrolată. Acum, după ce traseista hoardă de centură - U.D.M.R. - a coborât din T.I.R.-ul guvernului, nu s-a mai sfiit. Şi-a scos lenjeria intimă „la vedere” arătând menirea fundamentală pentru care a fost creată: reactualizarea şi promovarea iredentismului maghiar, negarea Tratatului de la Trianon şi punerea în practică a visului construirii Ungariei Mari. Dacă tot am comentat despre instituţii, să sperăm că mai există structuri statale responsabile în această ţară - membră a Uniunii Europene şi N.A.T.O. - care să se auto-sesizeze. Ele trebuie să-şi facă datoria, să apere interesele fundamentale ale poporului român şi ordinea sa constituţională, să clarifice urgent conţinutul mesajului lui Kelemen Hunor, prin care şi-a manifestat intenţia de „[...] a recupera pământul natal”. Instituţiile abilitate ale statului român trebuie să cerceteze, să judece şi să sancţioneze după gravitatea faptelor comise pe cei care s-au făcut vinovaţi de eventualitatea gravă a unui conflict deschis între maghiari şi români, în contextul extrem de primejdios al războiului nedeclarat din vecinătatea de nord-est a României. La rândul său, Antal Arpad, primarul municipiului Sfântu Gheorghe, a declarat, de la tribuna Consiliului Reprezentanţilor Unionali ai U.D.M.R.de la Târgu Mureş: „dacă premierul Victor Ponta nu îl va « instrui » pe prefectul de Covasna « să lase în pace maghiarii », atunci în secuime s-ar putea întâmpla ce s-a întâmplat în martie 1990 la Târgu Mureş”[7]. Cine nu este prea atent, nu sesizează că de fapt tupeul impertinenţa nu se rezumă la o ameninţare obraznică, ci este o „desecretizare” publică a faptului că evenimentele din martie 1990 de la Târgu Mureş au fost rezultatul acţiunii organizate de iredentiştii maghiari treziţi din adormire. Recentele ameninţările făţişe, inadmisibile depăşesc orice limite ale toleranţei şi pot fi catalogate declaraţii de război la adresa României. Legea trebuie aplicată fără menajamente şi cu maximă severitate, potrivit gravităţii faptei! De asemenea, reamintesc celor doi extremişti că steagurile negre arborate de Ziua Naţională a României, spânzurarea în public a manechinului reprezentându-l pe Avram Iancu, agresarea fetiţei purtătoare de Tricolor în România, fluturarea steagului unui ţinut artificial şi alte asemenea infracţiuni ar putea primi drept replică o nouă atârnare a opincii româneaşti pe acoperişul clădirii Parlamentului de la Budapesta, iar dacă cei doi şi alţii ca ei s-au săturat de România - cea mai permisibilă ţară din U.E cu minorităţile naţionale -, să-şi ia caii şi să se ducă în Pustă, pentru că în România se trăieşte ca românii. Muntenia, Moldova, Oltenia, Banatul, Ardealul, Basarabia, Bucovina, Ţinutul Herţa înseamnă România! Punctum!

Ion Maldarescu    

Afacerea ALRO: Intrebare adresată Domnului Prof. univ. dr. DAN DROSU ŞAGUNA - Preşedintele Curţii de Conturi

Biroul Parlamentar- ALEXANDRU MOCANU l45l00 Roşiori de Vede, str. Dunării nr. 53, tel.466.53l-2; fax: 466533;
ÎNTREBARE Adresată: Domnului Prof. univ. dr. DAN DROSU ŞAGUNA - Preşedintele Curţii de Conturi De către: Deputat ALEXANDRU MOCANU - Grupul Parlamentar al PD. Priveşte: Privatizarea premeditat frauduloasă a societăţilor comerciale ALRO S.A. şi ALPROM S.A. Slatina Stimate Domnule Preşedinte, Motivul pentru care apelez la această fonntilă de ÎNTREBARE - conform prerogativelor conferite de calitatea de parlamentar - se datorează faptului că aţi declarat în ziarul GÂNDUL din 21.10.2005 următoarele: „Am primit ieri (luni l 7.10.2005 -n. n. ) o adresă de la DNA referitoare la ALRO, pe care o vom analiza . Tratãm cu atenţie aceastã adresă şi vom anunţa când intră ALRO în programul nostru De atunci au trecut, iată, 7 luni şi anuntul dumneavoastră întârzie. Stimate Domnule Preşedinte, În opinia mea, privatizarea ALRO S.A. şi ALPROM S.A. Slatina a fost de fapt, o escrocherie de proporţii, cu siguranţă premeditată şi de care nu fost străin domnul Ovidiu Muşetescu, fostul preşedinte al APAPS! Nu trebuie să fii mare specialist în domeniul economico-financiar pentru a observa ce a obţinut şi ce a pierdut statul român în unna privatizarii! Să ne amintim că la momentul privatizarii ALRO (aprilie 2002), uzina avea: a) active circulante nete, în valoare de 1.219 miliarde lei ROL, adică 42 milioane USD; b) independenţă din punct de vedere ñnanciar, având în conturi rezerve legale de 1500 miliarde lei RON, adicã 52 milioane USD; c) protît brut, astfel: 24,2 milioane USD în 1999; 72,5 milioane USD în 2000 şi 56,0 milioane USD în 2001; d) investiţii în modernizare şi depoluare efectuate în perioada 1995 - 2001, în valoare de peste 100 milioane USD; e) 54,72 % din acţiuni în posesia APAPS, adicã a statului român. Se pune întrebarea logică: cu ce s~a ales statul român, proprietarul a 54,72% din acţiuni, după privatizarea acestei societăţi? Răspunsul este foarte simplu. Din cele 54,72 procente cât deţinea APAPS înainte de privatizare, acum , statul român deţine numai l0,0l procente din capitalul social al societăţii ALRO SA., pentru că diferenţa de 44,71 % a fost „înstrăinată” după cum urineaza: - 10,00% prin vânzare, pentru care statul român a încasat jenanta sumă de 11,4 milioane USD; - 34,71% au fost pierdute prin majorările de capital făcute de cumpărător, dar acceptate anterior de către APAPS, prin menţiunile făcute în contractul de privatizare. Fără comentarii! În plus, uzina-frică ALPROM S.A. Slatina, prelucratoare de aluminiu, în loc să fie scoasă la privatizare „la pachet” cu ALRO de care era legată ombilical şi avea acţiuni captive, a fost vândută separat, In acest fel, în momentul privatizarii (decembrie 2002), la o uzină cu active circulante nete dc 21 milioane USD, cele 70 % din acţiuni aparţinând APAPS au fost vândute pentru o sumă la fel de jenantă, de numai 4,0 milioane USD! Tot fãrã comentarii! Şi pentru că unora, probabil, li s-a părut că prăduiala nu este suficient de mare, conducerea APAPS 1-a cadorisit pe cumpărător şi cu suma de 63 milioane USD care reprezintã însumarea activelor circulante nete ale celor douã societăţi în momentul privatizarii, sumă care a intrat în buzunarele noului proprietar, imediat după privatizare. Acestea sunt motivele pentru care aştept cu nerăbdare comunicarea datei când verificarea acestor privatizari vor intra în pr amul Curţii de Conturi, şi mai ales modul în care se va face valorificarea constatărilor exp r dumneavoastră. Solicit răspuns scris. Cu deosebitã stimă, Dep_ t de Teleorman, membru al Comisiei pentru Bu ct, Finanţe şi Bănci a Camerei Deputaţilor. 19.06.2006

Prezentarea localitatii

Suprafata: 7355 ha

Intravilan: 1188,62 ha

Extravilan: 6166,38 ha

Populatie: 29560

Gospodarii: 10235

Nr. locuinte: 11031

Asezarea geografica:

Municipiul Roşiorii de Vede este situat în partea de vest a judeţului Teleorman, în lunca Râului Vedea, la 35 km distanţă de Municipiul Alexandria - reşedinţa judeţului şi la 120 km de Municipiul Bucureşti - capitala ţării
Localitatea se găseşte la întretăierea paralelei de 44° latitudine nordică cu meridianul de 25° longitudine estică.
Municipiul Roşiorii de Vede se învecinează:
La nord cu comuna Scrioaştea;
La nord-est cu comuna Drăgăneşti de Vede;
La est cu comuna Vedea;
La sud cu comunele Peretu şi Troianu;
La sud-vest cu comunele Salcia şi Călmăţuiu;
La vest cu comunele Crângeni şi Călmăţuiu de Sus;
La nord-vest cu comuna Măldăeni.

Unităţi de învăţământ:

Grădiniţe - 7
Şcoli - 6
Licee tehnologice - 3
Colegii tehnice - 1
Colegii naţionale - 1
Şcoală postliceală sanitară FEG - 1

Activitati specifice zonei:

Comerţ
Industrie
Agricultură

Activitati economice principale:

În prezent economia Municipiului Roşiorii de Vede se bazează în special pe comerţ, agricultură şi industrie.
Fiind un centru urban cu caracter comercial şi de prelucrare a produselor agricole, sunt atrase resurse şi din comunele limitrofe.
Categoriile de industrii existente în Municipiul Roşiorii de Vede sunt: industria uşoară, industria alimentară, industria de prelucrare a lemnului.

Obiective turistice:

Zona de agrement "Vedea" - cuprinde spaţii de cazare şi terenuri de sport
Pădurea "Vedea" - în care este amplasată o pensiune
Zona "Urlui" - cuprinde 5 iazuri piscicole şi o cabană turistică
Parcul "Nicolae Bălcescu" - în care este amplasat Teatrul de Vară, un restaurant având două săli de festivităţi şi un ştrand modern
Castrul Roman
Cetatea Cazacilor

Evenimente locale:

Bâlciul anual - atestat documentar din anul 1830, considerat ca fiind cel mai mare din judeţul Teleorman şi al doilea ca mărime din sudul ţării în perioada 1-8 septembrie
Zilele Municipiului Roşiorii de Vede - în perioada 20-21 mai

Facilitati oferite investitorilor:

Amplasament:
Municipiul Roşiorii de Vede este situat în partea de vest a judeţului Teleorman, la distanţele:
- 35 km faţă de reşedinţa de judeţ, Alexandria
- 120 km faţă de Bucureşti (pe DN6)
- 109 km faţă de Craiova (pe DN6)
- 40 km faţă de Turnu Măgurele (port la fluviul Dunărea)
- 90 km faţă de Piteşti (pe DN 65A)
Municipiul este nod de cale ferată constituit din magistralele: Bucureşti-Roşiorii de Vede-Craiova, Piteşti-Roşiorii de Vede, Roşiorii de Vede-Turnu Măgurele, Roşiorii de Vede-Alexandria-Zimnicea
Reţele edilitare:
Reţea stradală compusă din 160 de străzi, care, împreună cu aleile dintre blocuri are o lungime totală de 94 km
Reţea distribuţie apă potabilă de 59 km, ce acoperă cca. 63% din teritoriul municipiului
Reţea de canalizare menajeră în lungime de 49 km, acoperă cca. 52% din teritoriul municipiului
Reţea de transport şi distribuţie gaze naturale 54 km
Reţea de canalizare pluvială în lungime de 8 km
Reţea electrică în lungime totală de 106,19 km
Posibilitatea atribuirii de terenuri şi spaţii din domeniul municipal
Posibilitatea selectării forţei de muncă cu înaltă calificare din rândul persoanelor disponibilizate

Proiecte de investitii:

Modernizarea infrastructurii de transport rutier în întreg municipiul
Reabilitarea şi extinderea sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare
Valorificarea resuselor regenerabile prin crearea unei centrale solare
Reabilitarea şi modernizarea zonelor urbane
Modernizarea şi consolidarea Centrului Cultural Multifuncţional "Alexandru Popescu Tair"
Reabilitarea şi modernizarea unităţilor de învăţământ preuniversitar
Dotrea cu aparatură a Spitalului Municipal "Caritas"
Modernizare târg săptămânal
Modernizare poduri pe strada Dunării şi pe strada Belitori
Construirea de blocuri de locuinţe pentru tineri prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe